Blog

Tanatopraxia: ce este și cine se ocupă de ea

Sebastian Kirilă
Fondator
28.2.23
timp de citire, 5 min
28.2.23
timp de citire, 5 min
Tanatopraxia: ce este și cine se ocupă de ea
Sari la capitol

După moarte, tradiția creștină spune că trupul neînsuflețit se înmormântează după 3 zile. În acest timp, familia petrece ultimele clipe alături de cel răposat și îl conduc pe ultimul drum. Iar pentru ca acest lucru să fie realizat, știința a dezvoltat procesele de îmbălsămare și toaletare. Astăzi, procedura poartă numele de tanatopraxie.Pentru ca defunctul să aibă parte de o ceremonie de înhumare demnă, dar și pentru că legislația impune, tanatopraxia este o procedură ce se realizează obligatoriu. În articolul de astăzi, discutăm despre ce este tanatopraxia decedaților, cine o realizează și care sunt avantajele.

Ce este tanatopraxia și cum se realizează

După cum spuneam anterior, tanatopraxia reprezintă procedura prin care defunctul este îmbălsămat și toaletat pentru a putea fi văzut de familie înainte de înhumare. Cu alte cuvinte, tanatopraxia înseamnă redarea unui aspect cât mai demn pentru defunct și înlăturarea semnelor de boală sau suferință. De asemenea, presupune și conservarea sa pentru a rezista cele 3 zile până la ceremonie.În alte cazuri, de exemplu în caz de repatrierea decedaților, tanatopraxia include conservarea constantă a defunctului. Așadar, trupului i se administrează fluide speciale cu rol de rehidratare a țesuturilor. Lichidul de conservare, cunoscut și sub numele de formol, conține un procent de aproximativ 10% formaldehidă, o substanță cu proprietate de păstrare și rehidratare a țesuturilor.Există mai multe tipuri de lichid, în funcție de starea de descompunere a trupului. De regulă, formolul este destinat pentru administrarea în artere. Astfel, lichidul este distribuit uniform către toate țesuturile.Ulterior, în procesul de toaletare, decedatul este aranjat cu ajutorul unor produse cosmetice care să-i ofere un aspect cât mai aproape de cel din timpul vieții. De exemplu, în cazul deceselor violente, există produse din ceară, concepute pentru remodelarea chipului dacă acesta a fost desfigurat.

De ce trebuie să fie îmbălsămate trupurile neînsuflețite?

Procedura de îmbălsămare permite familiei să petreacă ultimele clipe alături de defunct, până la conducerea pe ultimul drum. Totuși, acestea nu sunt singurele motive pentru care se realizează tanatopraxia.Iată de ce se realizează conservarea și toaletarea defunctului:

  • Nu se răspândesc boli pe care defunctul le-ar fi putut avea în timpul vieții;
  • Sunt eliminate mirosurile neplăcute, specifice trupurilor neînsuflețite;
  • Sunt eliminate fluidele organice în corp și astfel, sunt oprite eventualele scurgeri;
  • Defunctul are un aspect al pielii mai natural;
  • Se poate realiza în siguranță repatrierea decedaților;
  • Familia are o imagine mai liniștitoare a defunctului.

Din motive sanitare, legislația impune ca fiecare defunct să fie îmbălsămat și toaletat corespunzător.

Cine se ocupă de îmbălsămarea defunctului și care sunt pașii

De regulă, firmele funerare oferă și servicii de îmbălsămare sau tanatopraxie. Acest lucru se specifică în oferta propusă către familia defunctului. Totodată, în cadrul morgilor, medicii legiști se pot ocupa de îmbălsămarea trupului.În cazul tanatopraxiei, specialiștii urmează pașii de mai jos:

  1. Spălarea și dezinfectarea corpului;
  2. Aspirarea orificiilor și eliminarea fluidelor din corp;
  3. Administrarea arterială a substanței de conservare;
  4. Închiderea pleoapelor și a maxilarului inferior;
  5. Îmbrăcarea decedatului;
  6. Reconstrucția trăsăturilor cu produse din ceară, dacă este cazul;
  7. Cosmetizarea utilizând produse speciale;
  8. Aranjarea părului;
  9. Depunerea în sicriu și pregătirea pentru priveghi.

Este nevoie de îmbălsămare în caz de incinerare?

Indiferent că vorbim despre incinerare sau înmormântarea tradițională, procedura de îmbălsămare trebuie realizată la scurt timp după deces. De ce?Chiar și în cazul incinerării, defunctul petrece ultimele 3 zile pe pământ, timp în care familia își ia rămas-bun. Așadar, este important ca trupul să nu fie într-o stare de degradare. După finalizarea priveghiului, are loc incinerarea sicriului în care se află trupul neînsuflețit.Pentru ca procedura de incinerare să nu fie îngreunată, familia trebuie să aleagă un sicriu ușor inflamabil. De exemplu, sicriele de lemn sunt cele mai potrivite.Kirilă Funerar oferă servicii funerare complete familiilor îndoliate. Ne ocupăm de organizarea ceremoniei funerare și transportul funerar internațional pentru a-i aduce acasă pe cei dragi. Află mai multe informații, accesând blogul Kirilă Funerar.

Suntem alături de tine în momentele de cumpănă

Suntem alături de tine în momentele dificile ale pierderii unei persoane dragi. De aceea, oferim o gamă completă de servicii funerare, de la repatrierea celor decedați până la organizarea ceremoniilor religioase.