Blog

Catering pentru masa de pomană: avantaje și prețuri

Sebastian Kirilă
Fondator
2.3.23
timp de citire, 5 min
2.3.23
timp de citire, 5 min
Catering pentru masa de pomană: avantaje și prețuri
Sari la capitol

În cele trei zile de după deces și până la ceremonia de înmormântare este nevoie de punerea la punct a mai multor aspecte. De la alegerea sicriului la obținerea documentelor necesare pentru înhumare. Toate necesită timp și presupun luarea unor decizii importante cât mai rapid. Și pentru că familia are nevoie să petreacă ultimele clipe alături de cel răposat, optarea pentru servicii specializate precum catering pentru masa de pomană, este o alegere potrivită.Pentru că e important ca obiceiurile și tradițiile ortodoxe să fie respectate, cu siguranță masa de pomană nu este scoasă din discuție. Și poate fi dificil de gătit pentru un număr mare de oameni într-un timp foarte scurt.În articolul de astăzi vom discuta despre toate motivele pentru care o firmă de catering pentru masa de pomană este o alegere importantă.

Avantajele serviciului de catering pentru pomană

Printre datinile creștine pe care familia răposatului le îndeplinește, se numără și masa de pomană dată pentru pomenirea sufletului celui decedat. Și pentru că înmormântarea este un eveniment la care oamenii participă fără să fie invitați, poate fi greu de estimat un număr de persoane.De asemenea, pentru că timpul este scurt și sunt multe lucruri de luat în calcul, pregătirea mesei de pomană ar putea ocupa o mare parte din timp. Iată care sunt avantajele unei firme de catering pentru masa de pomană:

  • timp câștigat pentru a putea fi petrecut cu cel răposat;
  • mâncarea este proaspăt preparată;
  • porțiile sunt identice și suficiente, indiferent de câte persoane sosesc la eveniment;
  • meniul poate fi variat și este gătit cu atenție;
  • după preferințe se poate organiza masă sau pot fi făcute pachete.

Oferta serviciilor de catering pentru masa de pomană este special pregătită, în conformitate cu necesitățile evenimentului. Așadar, meniul include paharul de colivă, un produs de patiserie împletit, precum o japoneză și felul principal.

Cât costă masa de pomană cu serviciul catering

Fiecare firmă de catering sau servicii funerare pune la dispoziție o ofertă de produse, al cărui preț poate varia. Costurile pot să difere în funcție de:

  • meniul ales;
  • numărul de feluri de mâncare;
  • numărul de porții;
  • produsele incluse în meniu;
  • organizarea sub formă de masă sau de pachete.

În funcție de cât de variat este meniul, prețul poate începe de la 15 lei. De asemenea, depinde și de tipul de mâncare, dacă este de post sau nu. De regulă, meniurile de post sunt mai reduse la preț.Iar în cazul pachetelor, se iau în calcul și prețurile tacâmurilor de unică folosință, ale șervețelelor și bineînțeles, ale caserolelor ce conțin felurile de mâncare.

Serviciu de catering pentru pomană: la cine să apelezi

Multe firme de servicii funerare pun la dispoziție posibilitatea de a opta pentru serviciul de catering pentru pomană. Ceea ce înseamnă că în momentul alegerii sicriului și a necesarelor pentru ceremonia funerară, se poate alege și opțiunea de catering.Așadar, aceasta se poate include în ofertă, prețul modificându-se în funcție de factorii menționați anterior. Totuși, dacă firma nu dispune de catering pentru masa de pomană, se poate opta pentru serviciile de masă ale altei firme.De asemenea, diverse restaurante oferă posibilitatea organizării meselor de pomană în incinta restaurantului și pun la dispoziție variante de meniu. Însă este de luat în calcul faptul că în acest caz, costurile finale vor include și închirierea sălii. În cazul alegerii pachetelor, nu se mai pune problema de costul sălii.Pentru mai multe informații, accesați blogul Kirilă Funerar.

Suntem alături de tine în momentele de cumpănă

Suntem alături de tine în momentele dificile ale pierderii unei persoane dragi. De aceea, oferim o gamă completă de servicii funerare, de la repatrierea celor decedați până la organizarea ceremoniilor religioase.