Zile libere în caz de deces în familie.

Sebastian Kirilă
Fondator
28.11.2024
timp de citire, 5 min
Sari la capitol

În situația unor evenimente deosebite în familie, Codul Muncii prevede ca salariații din domeniul bugetar să primească un anumit număr de zile libere plătite, în afara concediului de odihnă. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din HG 250/1992: În afara concediului de odihnă, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul la zile de concediu plătite în cazul următoarelor evenimente familiale deosebite (...) .

Dreptul la zile libere speciale se extinde și angajaților din domeniul privat.  

Acestea se acordă pentru nașterea unui copil, căsătoria angajatului, pentru căsătoria copiilor angajatului, dar și pentru situația în care acesta donează sânge sau are de susținut anumite examene pentru învățământul superior. Zile libere primește și salariatul care își schimbă locul de muncă în cadrul aceleiași unități, cu mutarea domiciliului în altă localitate.

În rândul situațiilor deosebite din viața unui angajat se numără și cazurile de deces în familie. 

Decesul unui membru de familie este un moment delicat care implică multă tristețe și suferință. Tocmai din acest motiv statul român acordă un anumit număr de zile libere persoanelor care se confruntă cu decesul unei rudenii apropiate. 

Pe durata perioadei libere, familia are timpul și spațiul necesare să își plângă durerea, să se ocupe cu pregătirile de înmormântare, cu aspectele privind documentația legală și să participe efectiv la evenimentele funerare. 

E important să știm că, și în cazul persoanelor care sunt plătite din fonduri publice și în cazul angajaților din mediul privat, zilele de concediu pentru situații deosebite se acordă independent de zilele de concediu de odihnă pentru anul respectiv. 

Totodată, zilele libere în caz de deces în familie sunt plătite, așa că nu ai niciun motiv să te îngrijorezi din cauza banilor. 

Vom afla astăzi câte zile libere primește fiecare membru de familie în caz de deces, care sunt formalitățile ca să beneficiezi de ele, dar și care sunt situațiile în care poți avea parte de mai multe zile libere decât cele prevăzute în mod legal. 

Cum se stabilește numărul de zile libere în caz de deces în familie?

Codul Muncii prevede că angajații care se confruntă cu un deces în familie primesc zile libere plătite din partea statului sau firmei în care lucrează.

În ceea ce privește numărul lor, acesta diferă în funcție de gradul de rudenie pe care angajatul îl are cu persoana decedată. 

Astfel, pentru decesele rudeniilor de gradul I, respectiv a soțului, al copiilor, părinților sau socrilor angajatul beneficiază de trei zile libere. 

Pentru decesele rudeniilor de gradul II, adică a fraților, surorilor și al bunicilor, angajatul beneficiază de o zi liberă. 

Formalități necesare ca să ți se acorde perioada liberă 

În primul rând, trebuie să anunți situația de deces la locul de muncă și să îi soliciți angajatorului drepturile care ți se cuvin. 

De asemenea, este necesar să prezinți la job o copie după Certificatul de Deces sau, în anumite cazuri, documentul original, care să ateste evenimentul nefericit. 

Cum poți beneficia de zile libere în plus față de cele oferite în mod legal, în caz de deces? 

Există unele companii care, pe lângă timpul liber prevăzut de lege în situația unui deces acordă și zile în plus din partea firmei. 

Ca să descoperi dacă și locul tău de muncă îți acordă timp suplimentar pentru evenimentul nefericit, studiază contractul individual de muncă pe care l-ai primit în momentul angajării sau solicită informații de la secretariatul companiei. 

În cazul în care tu sau alți membrii ai familiei tale aveți nevoie de zile de concediu extra față de cele primite deja, puteți solicita fie câteva zile libere din concediul de odihnă, fie zile libere fără plată. 

Decesul în familie este un lucru greu de suportat și îi lasă pe toți membri ei cu o încărcătură emoțională puternică.  Primele zile sunt deosebit de delicate mai ales pentru rudeniile cele mai apropiate și pot fi marcate de o tristețe profundă și de îndelungi momente de plâns. De aceea chiar și puținele zile libere pe care le primești din partea statului sau a angajatorului sunt un real ajutor. 

Informațiile despre care ți-am vorbit deja, dar și alte detalii referitoare la zilele libere speciale găsești și pe pagina Ministerului Justiției

Suntem alături de tine în momentele de cumpănă

Suntem alături de tine în momentele dificile ale pierderii unei persoane dragi. De aceea, oferim o gamă completă de servicii funerare, de la repatrierea celor decedați până la organizarea ceremoniilor religioase.