Repatriere din Europa. Ce faci ca sa aduci defunctul acasa

Ce faci în cazul unui deces în străinătate. Cum aduci acasă defunctul în Europa

Decesul în străinătate al unei persoane dragi implică, fără doar și poate, repatrierea acestuia. Evident, nu discutăm despre cazurile în care decedatul avea cetățenie dublă și a declarat legal, cu ajutorul unui testament, că vrea să fie înmormântat în țara de reședință.

În cazul în care persoana respectivă nu are cetățenie dublă și nu și-a exprimat dorința de a fi înmormântat în locul decesul, discutăm despre repatriere.

Astfel, trebuie avute în vedere mai multe aspecte, cum ar fi:

  • costurile de repatriere,
  • cum se desfășoară repatrierea dacă apelezi la specialiști cu experiență,
  • cine te poate ajuta în cazul repatrierii defunctului.

Află cum te poate ajuta o firmă de pompe funebre în cazul unei repatrieri și cum aduci acasă defunctul din Europa pentru un rămas-bun demn. 

Decesul în străinătate și costurile de repatriere 

Reamintim că un deces în străinătate, în comparație cu pregătirea unei înmormântări sau a unei incinerări în țară, costă mai mult. Însă, în același timp, cu ajutorul potrivit, costurile de repatriere ale decesului în străinătate pot fi eficientizate.

Cum?

Repatrierea decedaților implică transportul defunctului înapoi în domiciliul din cartea de identitate. Acest lucru înseamnă că se poate opta pentru transport terestru, mai ales dacă discutăm despre o țară europeană. Transportul terestrul este mult mai ieftin în comparație cu repatrierea funerară pe calea aerului sau repatrierea maritimă.

Un alt aspect care ajută la eficientizarea costurilor este alegerea unei echipe cu experiență în repatrieri. Dacă cei care se vor ocupa de această procedură au experiență în domeniu, timpii de așteptare vor fi mai mici, iar prețul mai scăzut.

Practic, dacă îți dorești ca repatrierea să fie efectuată corespunzător și să ai parte de costuri mai reduse, apelarea unei firme de pompe funebre poate fi soluția.

Ajutor în caz de repatriere din Europa de la Kirilă Funerar 

Detaliile sunt importante, mai ales când se discută despre un subiect precum decesul în străinătate și repatrierea defunctului, așa că exemplificarea procedurii este mai mult decât binevenită.

Așadar, cum decurge repatrierea unui cetățean român decedat în străinătate

Punctele cheie sunt următoarele:

  • obținerea actelor pe baza unui împuterniciri din partea solicitantului,
  • drumul până la morgă,
  • preluarea trupului,
  • transportul în condiții sigure cu o mașină autorizată, dotată cu sistem frigorific.

Specialiștii în repatrieri care fac parte din echipa Kirilă Funerar au călătorit mii de ore pe drum și sute de mii de kilometri pentru ca persoana trecută în neființă să aibă parte de un rămas-bun demn în țara de baștină.

După ce procedura de repatriere ia sfârșit, Kirilă Funerar rămâne aproape de tine pentru sfaturi și ajutor, desigur, la solicitarea ta.

Se poate obține ajutorul de înmormântare în cazul repatrierilor?

În cazul în care persoana decedată era asigurată (sau primea pensie și din România) la sistemul public românesc, da, se poate obține ajutor de înmormântare chiar dacă decesul a survenit în străinătate. 

Află cum poți obține ajutorul de înmormântare în Satu-Mare.

De ce să apelezi la o firmă de repatrieri decedați

În câteva cuvinte, pentru seriozitate, accesibilitate și disponibilitate. Echipa Kirilă Funerar este transparentă în ceea ce privește cheltuielile, așa că nu trebuie să existe griji în această privință. 

Nu există un ajutor pentru repatrieri din Europa mai bun decât o firmă de pompe funebre cu experiență în domeniu. Iar ca mărturie stau recenziile pentru serviciile de pompe funebre ale echipei Kirilă Funerar.

Un alt avantaj care trebuie luat în considerare este cunoașterea tradițiilor de înmormântare. O firmă românească de servicii funerare știe obiceiurile și tradițiile care trebuie respectate în cazul unei înmormântări. 

Evident, mai sunt și alte motive pentru alegerea unei firme de repatriere decedați din România, însă ne oprim aici pentru moment.

Nu uita, echipa Kirilă Funerar te ajută oricând în cazul unei repatrieri din Europa.